MIEPO susține companiile din industria turistică să-și valorifice potențialul de afaceri

MIEPO susține companiile din industria turistică să-și valorifice potențialul de afaceri

20 July 2017

MIEPO susține companiile din industria turistică să-și valorifice potențialul de afaceri și să-și găsească parteneri de investiții, punându-le la dispoziție diverse instrumente de promovare pe piețele străine. Declarația a fost făcută de Vitalie Zaharia, directorul MIEPO, în cadrul celei de a doua ediții a Incoming Travel Forum, care a avut loc, astăzi, la Chișinău.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM), cu suportul MIEPO, al Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei și a reunit peste 100 de participanți, printre care autorități publice, parteneri de dezvoltare și actori din industria turismului, inclusiv pe cei din sectoarele conexe cum sunt vinăriile, organizatorii de evenimente, transportatorii, agențiile turistice, operatorii hotelieri, meșteri.

Principalele subiecte de discuție ale Forumului au vizat dezvoltarea parteneriatelor de business la nivel regional, precum și valorificarea potențialului turismului de afaceri din țara noastră. Scopul evenimentului a fost de a conecta la discuții sectorul privat, autoritățile, dar și partenerii internaționali, care oferă suport strategic în dezvoltarea acestei industrii complexe. Astfel, aceștia au putut aborda tendințele în domeniul turismului, identificarea elementelor cheie pentru crearea ofertelor turistice în comun cu țările vecine, promovarea avantajelor unice pe care le are Republica Moldova, stimularea companiilor din domeniul turismului receptor ș.a.

În deschiderea evenimentului, cu un mesaj de salut au venit directorul Agenției Turismului, Stanislav Rusu, directorul MIEPO, Vitalie Zaharia, dar și alți oficiali din sector. Aceștia au menționat că Moldova continuă să fie o destinație turistică aleasă de străini, iar sectorul turismului are un mare potential de dezvoltare.
Directorul Agenției Turismului a menționat că organizarea unor astfel de evenimente, cum este „Incoming Travel Forum” denotă faptul că Republica Moldova poate să câștige mult de pe urma dezvoltării sectorului turismului.

”Această industrie contribuie la creșterea fluxurilor monetare în țară, creează locuri de muncă și implicit are aport la dezvoltarea economică a țării. Pe an ce trece, la nivel mondial, numărul de turiști se majorează, iar cererea pentru anumite destinații crește. Și țara noastră poate beneficia de pe urma acestor schimbări la nivel mondial”, Stanislav Rusu.

Vitalie Zaharia a afirmat că MIEPO are misiunea de a contribui la promovarea Republicii Moldova la nivel internațional, atât ca destinație pentru afaceri, cât și turistică. De aceea, pentru noi este o prioritate susținerea dezvoltării durabile a industriei turistice, care ar aduce beneficii economiei şi ocupării forței de muncă în multe sectoare conexe, de la transport, comerț, la agricultură.

”În acest sens, MIEPO acordă tot suportul necesar agenţilor economici pentru creşterea competitivităţii din sectorul turistic. Printre instrumentele puse la dispoziție de MIEPO sunt târgurile și expoziţiile internaţionale specializate, festivalurile, tururile informaţionale în Republica Moldova. Pentru anul curent am planificat participarea la 10 evenimente de afaceri în domeniul turistic în România, Marea Britanie, Japonia ș.a. De asemenea, în toamnă vom organiza tururi informaţionale în Republica Moldova pentru circa 100 de reprezentanți ai agențiilor de turism, mass-media și bloggeri, care vor parcurge 5 rute la cele mai importante destinații turistice din țară.

„Incoming Travel Forum” este un eveniment anual organizat de ANTRIM, care are ca scop principal crearea unei platforme de colaborare și comunicare pentru reprezentanții industriilor conexe tursimului (tur-operatori, agenții de turism, hotele, vinării, organizatori de evenimente, parteneri de dezvoltare, asociații de profil, meșteri populari etc.) și care oferă suport strategic pentru dezvoltarea ramurei turismului receptor.

The Moldovan Investment and Export Promotion Organization (MIEPO)

Is the prime source of information and assistance for potential investors. 
We provide tailored services for potential investors throughout the investment decision process. We also support existing investors in extending their operations.
Our team consists of permanent investment attraction staff, sectorial consultants, as well as regional officers.
Combining our experience, we are able to provide you with information relevant for your decision making, as well as links to businesses and government.