Marile lanțuri de magazine și distribuitori din România s-au întâlnit cu producătorii moldoveni

Marile lanțuri de magazine și distribuitori din România s-au întâlnit cu producătorii moldoveni

5 October 2017

Forul Exportatorilor, care a avut loc, astăzi, la Chișinău în contextul Moldova Business Week 2017, a dedicat o sesiune de comunicare cu importatorii străini. Printre aceștia, la eveniment au participat reprezentanții rețelelor de magazine și distribuție din România, Azerbaijan, Federația Rusă.

În cadrul evenimentului, Maria Hurduc, manager al Unitatii de afaceri al publicației ”Modern Buyer”, România a prezentat oportunitățile de cooperare cu marile lanțuri de magazine și distribuitori din România. Vorbind despre climatul de consum în România, ea a menționat că piața de retail românească la finalul anului 2017, va atinge o valoare de 20 miliarde de euro. Piața de distribuție în comerțul tradițional și Horeca integrează 155 de companii, fiind în continuare în creștere, în special pe segmentul magazinelor de nișă și a cele specializate. ”Mărcile proprii reprezintă o direcție de dezvoltare din ce în ce mai “explorată” de companiile de distribuție românești. Două companii moldovenești au reușit să se lanseze deja pe piața noastră - Grupul de magazine ”Basarabia”, care deja a deschis patru magazine și ”La Garaj””, a afirmat Maria Hurduc.

Managerul Unitatii de la ”Modern Buyer” a mai spus că volumul schimburilor comerciale bilaterale între România și Republica Moldova constituie 1,25 miliarde de euro, dintre care 24 milioane de euro este rata exporturilor moldovenești pe piața românească. Până acum în România au fost deschise 4900 firme moldovenești, cu un capital de peste 33 de milioane de euro.

România importă din Republica Moldova mobilă, cereale și preparate pe bază de cereale, țesături și articole textile, îmbrăcăminte și accesorii, băuturi alcoolice și nealcoolice, preparate pe bază de zahăr, miere, vinuri, conserve de fructe și legume.

Claudio Martelli, șeful de operațiuni al companiei britanice ”Trigon Select” a vorbit despre modalitățile de promovare a mărfurilor moldovenești din industria ușoară, inclusiv prin intermediul asociațiilor de profil de îmbrăcăminte și al programelor de promovare al ”Trigon Select” pe principalele piețe de export. În acest scop, Mertelli a afirmat că evaluările ”Trigon Select” sunt o metodă unică pentru găsirea de noi clienți oportunități de a intra în contact cu un număr mare de potențiali clienți. Acum un an, această companie a făcut o evaluare a performanțelor a 20 de întreprinderi din Chișinău, Bălți, Tiraspol, Cahul, Călărași, Hîncești, Sîngerei, Soroca, Strășeni. Rezultatele acestei evaluări împreună cu profilurile companiilor au fost prezentate în cadrul unui atelier organizat de Asociația Germană de Fashion, care a avut loc la Köln în iunie 2017 cu participarea celor mai cunoscute branduri germane și olandeze.

La sesiunea B2B au participat 17 importatori străini și 150 de companii moldovenești. Antreprenorii au reușit să stabilească contacte de afaceri și precontracte de livrare a articolelor de îmbrăcăminte și produselor agroalimentare.

The Moldovan Investment and Export Promotion Organization (MIEPO)

Is the prime source of information and assistance for potential investors. 
We provide tailored services for potential investors throughout the investment decision process. We also support existing investors in extending their operations.
Our team consists of permanent investment attraction staff, sectorial consultants, as well as regional officers.
Combining our experience, we are able to provide you with information relevant for your decision making, as well as links to businesses and government.