Cel mai mare eveniment de afaceri al anului - Moldova Moldova Business Week 2017 va avea loc pe 3-6 octombrie

Cel mai mare eveniment de afaceri al anului - Moldova Moldova Business Week 2017 va avea loc pe 3-6 octombrie

10 August 2017

Comunitatea de afaceri din Republica Moldova, investitori locali și străini, împreună cu autoritățile statului și partenerii de dezvoltare se reunesc în cadrul unui amplu eveniment economic – Moldova Business Week 2017, care va avea loc în perioada 3-6 octombrie a.c. Săptămâna de afaceri este organizată de Ministerul Economiei și Infrastructurii în parteneriat cu Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO).

Ediţia din anul curent, cuprinde două componente mari – investiții și export, ambele cu o agendă consistentă de conferințe pe subiectele de interes major pentru mediul de afaceri din Moldova, sesiuni B2B şi platforme de conexiune directă cu investitorii străini. În cadrul „Moldova Business Week 2017” sunt planificate 30 de evenimente de afaceri, structurate pe 12 paneluri de discuții, care vor fi susținute de 50 de speakeri în fața a circa 1000 de participanți.

De asemenea, evenimentul va găzdui 2 forumuri de economice - Forul de afaceri moldo-italian și Forul Exportatorilor, 5 sesiuni de întâlniri B2B, 3 vizite la producătorii mari din sectorul agroalimentar, textile, îmbrăcăminte, încălțăminte și piele, precum și o prezentare a obiectelor expuse la privatizare.

Forum de afaceri moldo-italian, va avea loc pe 4 octombrie și va fi organizat în parteneriat cu Ambasada Italiei în RM și camerele de comerț bilaterale. La forum se va discuta despre prezența companiilor italiene în țara noastră, sectoare cu potențial pentru investiții și comerț. Forumul exportatorilor se va desfășura pe 5 octombrie și va aborda tematica exportului moldovenesc sub aspect de competitivitate, instrumente de asistență, acces pe noi piețe .

Pe 4 octombrie va mai fi lansat proiectul ”Platforma online – produsele eco Moldova”, care are drept scop promovarea produselor ecologice, interacțiunea dintre producători și consumatori pentru furnizarea on-line de produse tradiționale și ecologice, precum și a conținutului digital și informațiilor aferente acestora. În aceeași zi vor avea loc vizite în teritoriu la parcurile industriale și zonele economice libere, companiile din sectoare agroalimentar și industria ușoară.

Cel mai important eveniment economic al toamnei va aborda, de asemenea, oportunitățile de dezvoltare economică regională în polii de creștere din zonele economice libere și parcurile industriale, precum și internaționalizarea IMM-urilor, în cadrul unei conferințe stabilite pentru 6 octombrie.

La Moldova Business Week 2017 au fost invitați oficiali de nivel înalt din 39 de țări, precum și companii din 56 de țări.

The Moldovan Investment and Export Promotion Organization (MIEPO)

Is the prime source of information and assistance for potential investors. 
We provide tailored services for potential investors throughout the investment decision process. We also support existing investors in extending their operations.
Our team consists of permanent investment attraction staff, sectorial consultants, as well as regional officers.
Combining our experience, we are able to provide you with information relevant for your decision making, as well as links to businesses and government.